Scurta istorie a procesului de zincare

Primul pas (recunoscut oficial) a fost facut de chimistul francez Melouin, care în 1742 a prezentat la Academia Regala din Franta o metoda de protectie a otelului prin imersarea acestuia într-o baie cu zinc topit. În 1836, Sorel, un alt chimist francez a obtinut patentul pentru protejarea otelului cu zinc dupa o prealabila curatire a acestuia cu o solutie ce continea 9% acid sulfuric. Metoda a fost numita la acea vreme, vopsire galvanica (galvanic paint).

Într-un articol aparut în 1992 (cu sprijinul American Galvanizers Association), Charlotte Evans prezinta o posibila istorie a zincarii termice. În cercetarile ei de început, a gasit în cartea Proiecte stralucitoare (The Bright Design) scrisa de Katherine B. Shippen, faptul ca fizicianul Luigi Galvani, cel care a descoperit bioelectricitatea si care a numit fenomenul de contractie al muschiului (datorita unui biocurent), galvanism, este considerat cel ce a conceput procesul de zincare termica (galvanizare).

Lucruri interesante legate de isoria zincului se gasesc si în cartea lui C.H. Mathewson, în capitolul –ZINC- Stiinta si Tehnologia Metalului, aliajelor si a altor Componente, scris de H.D. Carus (1960). Autorul vorbeste despre cea mai veche piesa din zinc, cunoscuta pâna în present - o statuieta ce reprezinta un idol si care a fost gasita în sedimentele fostei asezari Dordosch (zona Transilvaniei) din Dacia preistorica. Alte doua bratari vechi din zinc au fost gasite pe ruinele asezarii Cameros, distrusa în 500 e.n.. În vechiul Pompei distrus în 79 î.e.n. au fost gasite resturile unui fronton de fântâna acoperit partial cu zinc.

În China zincul era folosit înca din sec. VII î.e.n. la confectionarea monedelor si a oglinzilor, în timp ce în India, zincul era cunoasut cu 1000 sau poate chiar cu 2000 de ani î.e.n. scrie Carus. Se pare ca la 1730, cunoasterea chineza a prelucrarii zincului a ajuns in Anglia unde, in 1740 William Champion din Bristol a fost primul englez care a început sa produca si sa foloseasca acest metal.

În SUA zincul a fost produs pentru prima data la Arsenal în Washington D.C. în 1835, pentru aceasta fiind adusi muncitori specializati din Belgia.

Autoarea Charlotte Evans confirma faptul ca primul om care a descoperit si prezentat sub o forma stiintifica procesul de zincare (galvanizare) a fost P.J. Malouin (si nu Luigi Galvani) care a prezentat în fata Academiei de Stiinte Regale, în 22 august 1742, un material format din 20 pagini, legat de experimentele sale, spunând: cred ca aceasta cercetare îsi va gasi o utilitate si va furniza o noua cunoastere cu privire la zinc si cositor.

În mai 1837, Sorel, un inginer civil a obtinut patentul pentru protejarea otelului cu zinc prin imersie. El si-a botezat procedeul galvanizare (galvanizing). În notitele sale marturiseste ca a tinut cont de descoperirea lui Galvani si Volta prin care electricitatea este generata de doua metale diferite, cât si de observatia ca metalele se conserva prin oxidare. Probabil ca Sorel a avut o alta cunoastere la acea vreme cu privire la rolul jucat de Galvani, motiv pentru care s-a folosit un atelier pentru zincare termica la 1830 de numele sau. Astazi noi stim ca, Galvani a legat mereu electricitatea de viata (de viu) si cu toatea astea numele lui este gresit legat de inoventarea bateriei. Inventatorul bateriei a fost Volta.

Metoda propusa de Sorel, pentru acoperirea otelului cu un strat de zinc, consta din curatarea prin imersare în acid, dupa care piesele se introduceau într-o baie cu zinc topit. Mai jos este prezentata o parte din descrierea facuta de Sorel. Ulterior Sorel a adus înca 23 de îmbunatatiri patentului sau.

Deci la origine, procedeul numit galvanizare se referea doar la protejarea prin imersare într-o baie de zinc topit a pieselor din otel. Faptul ca ulterior, acest procedeu s-a numit hot-dip galvanizing sau zincarea electrochimica, care, alaturi de alte procedee de protectie prin zincare, au preluat numele de galvanizing – tine de evolutia tehnologiilor, a limbii sau de moda. În SUA , W.T. Flanders, propunea în cartea sa Galvanizing and Tinning, urmatoarele denumiri: Hot-dipping, Electro-Zincing, Vapor Zincing, Spray Zincing.

În 1850 Anglia folosea deja 10.000 tone de zinc pentru protejarea otelului. În 1900 si-au facut aparitia utilajele specializate în acoperiri uniforme, iar în 1911 aluminiul a fost adaugat în baia de zinc, pentru a imbunatatii performantele stratului protector.

În 1883 a fost dat în folosinta podul din Brooklyn, primul pod suspendat care folosea cabluri zincate a caror lungime totala atingea 14568 de mile, iar în 1965, Rolls Royce a folosit pentru prima data structuri zincate la produsele sale.