Nu aduce anul, ce aduce ceasul…
Este acest ceas de vorbă cu colegul, prietenul și profesionistul Viorel Ilie.
Continuăm să ne cunoaștem, continuăm să aducem în fața colegilor modele din a căror viață, valori și practici să putem toți învăța.
Astăzi vă propunem să parcurgem un dialog, ca la o cafea, garantat de doi dintre colegii noștri: Camelia Balaș și Viorel Ilie.
C.B. Vârsta pensionării și căutarea de modele. Două poluri ale unei aceleași vieți. Cum se văd aceste lucruri acum?
V.I. Este așa, dar trebuie adăugat ceva: și astăzi caut modele. Fac asta pentru că am învățat că de la cineva care poate să-ți fie model, poți să iei doar componentele care se potrivesc caracterului și valorilor proprii. De aceea am căutat și caut permanent modele, de aceea în căutările mele nu am ținut cont de vârstă, profesie sau educație. Și, să știe toată lumea că mereu au apărut oameni de la care am învățat.
C.B. Te-ai născut în localitatea Pechea, județul Galați, loc în care s-a născut unul dintre marii boxeri ai României. Locul ți-a dăruit darul dârzeniei, iar data, darul încrederii. Să spunem că te-ai născut în 4 august 1962, la exact 28 de ani după nașterea domnului Horia Vișoiu cofondator al firmei Berg Banat.
V.I. Locul și data nașterii sunt referințe la care reflectezi din când în când în viață. Dacă le privești ca pe niște responsabilități pe care le ai față de comunitatea din care ai pornit ca și copil, devin trepte în sus pe scara vieții.
C.B. Am auzit un preot spunând cât este de important să ai un nume bun. Cum este să porți numele, sublinieaz, numele, Ilie?
V.I. Numele îl primești. Dacă numele poate fi bun sau nu, nu știu neaparat să spun. Renumele ți-l faci. Despre renume știu că poate fi bun sau nu… Pentru mine numele Ilie este unul bun. Sper ca prin ce am făcut să fi ajuns și la un renume pe măsură.
C.B. Chiar așa, spune-ne te rugăm despre părinți, copilărie și alegerile acelor vârste tumultoase.
V.I. La noi în familie mama era părintele normativ, ea este cea care a ținut să fac școală, ea era critică atunci când simțea că lucrurile merg altfel decât își dorește. Tatăl meu a fost părinte prieten, dar care ascundea aceeași dorință de a mă vedea cu școală. Am simțit mereu că am în ei un suport necondiționat și am primit constant încredere. Prima condiție pentru ca un om să reușească în viață: să primească încredere! Copilăria am petrecut-o acasă, dar din clasa a VIII-a a trebuit să învăț să fiu din ce în ce mai independent, pentru că de atunci m-am mutat la școală la Galați, acolo unde am terminat Liceul de Matematică-Fizică. Copilăria și adolescența au fost, ca pentru noi toți oamenii, perioade în care a trebuit să discern între tentațiile vârstei și planurile pe care le aveam cu mine.
C.B. Ce a urmat?
V.I. A urmat Facultatea de Metalurgie cu specializarea Tratamente Termice, încheitată la Universitatea din Galați și repartiție imediat după finalizare, în anul 1987, la Intreprinderea Mecanică Bacău. Locuiam acolo într-o cameră de cămin de 18 metri pătrați, cu baie comună pentru 24 de camere, dar acei primi 2 ani de stagiatură mărturisesc și acum, că sunt baza competențelor pe care le-am acumulat pe tot parcursul vieții. Am avut acces să învăț din tainele proiectării, ingineriei fluxurilor de fabricație, producției, tratamentelor termice și protecției anticorozive. După primul an de stagiatură am devenit șef de atelier de tratamente termice, atelier în care lucrau peste 60 de oameni. Apoi, anii de după 1990. Ani de căutări căutări, dar și de evoluție și oportunități profesionale. În anul 1994 am avut o ofertă de angajare din partea unei firme din Germania, din Duseldorf, pe care am refuzat-o, iar apoi puțin timp după, o colaborare cu o firmă elvețiană cu care mi-ar fi plăcut să ajung să colaborez mai apropiat. Am avut, vedeți bine, șansa ca imediat, în anii ’90 să văd ce se întâmpla în vest.
C.B. În tot acest proces de formare reușită ca profesionist, a existat constant și latura ta umană. Ai și astăzi o familie frumoasă, despre care, dacă ești de acord, o să te rog să ne povestești câte ceva.
V.I. Chiar atunci, în 1990, când aveam 28 de ani, m-am căsătorit cu Daniela, soția mea, cu care am împărțit atâtea de-a lungul vieții… Daniela este cu 2 ani mai tânără, iar apropierea noastră a fost una progresivă. Eram colegi la Subex (numele nou al intreprinderii) și după cum ne spun unii dintre prieteni, cei care ne știau au observat că între noi se leagă ceva trainic, chiar înainte ca noi să ne împărtășim unul altuia gândurile. Fiul nostru Codrin, căruia i-am dat numele după sora soției, s-a născut în anul 1996, când deja locuiam într-un apartament cu 2 camere.
C.B. Trecerea aceasta atât de bruscă a societății românești de la un regim de viață cu normele lui la unul total nou cu reguli care de abia au început să se construiască, a bulversat pe toată lumea. Cum au fost percepute de tine acele vremuri?
V.I. Vă spuneam de vizita în Germania, pentru care conducerea firmei din Düsseldorf a solicitat ca eu să fac parte din echipa delegată. Acolo am văzut întâia dată ce înseamnă un departament de cercetare, cum muncesc și dezvoltă un domeniu niște oameni îmbrăcați complet în alb. Cumva simțeam că lucrurile în România se întâmplă mai lent și că o experiență în afara țării ne-ar putea schimba în bine viețile. A fost să rămân eu în țară și să meargă soția mea să muncească în afară. Soția mea a trăit pentru mulți ani în Italia, acolo unde avea rude și, deși am ținut zilnic legătura, condițiile de angajare de acolo, au făcut ca ea să poată veni acasă doar o dată la fiecare 6 luni și desigur, de marile sărbători ale anului. Au fost anii în care am învățat împreună să facem compromisurile necesare pentru a împlini obiectivele noastre de familie.
C.B. Este o experiență pe care multe familii din Europa de Est au trăit-o în acei ani.
V.I. Intuiesc o posibilă întrebare. Doi oameni care au încredere unul în celălalt, se privesc în ochi și hotărăsc împreună ce este cel mai bine. Așa funcționează. Trebuie doar ca acei oameni să aibă un obiectiv și ca acel obiectiv să fie comun. Codrin a absolvit Facultatea de Drept din București, apoi s-a licențiat tot în București și în tehnologia informației. Astăzi are o poziție de inginer într-o companie internațională în domeniul securității cibernetice. Soția lui, Romina, este absolventă de drept, a practicat avocatura, iar de curând, ca urmare a susținerii unui examen, a devenit magistrat asimilat. Avem acum așadar, doi copii.
C.B. Crezi că această statornicie emoțională, personală a avut implicații și în statornicia ta profesională?
V.I. Da. De fapt ambele, cea personală și cea profesională, au legătură cu valorile proprii și cu oportunitățile viitoare pe care le întrevezi. Câteva sfaturi pe care le dau tinerilor pentru a avea armonie între viața privată și cea profesională:
- faceți-vă planuri în viață, să aveți obiective, dar să evitați să fiți radicali
- trăiți în armonie cu modestia, indiferent de ce deveniți, de când și unde ajungeți și de ce dețineți
- faceți lucrurile cu atenție și fără superficialitate
- întrebați ce nu știți sau înțelegeți.
C.B. Pornind de aici, pentru că gândurile tale merg cumva spre cei tineri, există un subiect tabu, despre care se evită o discuție directă și deschisă. Să spunem că sunt în toate colectivele colegi care preferă să nu împărtășească informațiile cunoscute (uneori chiar cele tehnice, care sunt atât de valoroase), cu gândul că dând drumul informației, își slăbesc poziția profesională. Poți să ne spui opinia ta despre acest subiect?
V.I. Da, există în toate colectivele, am întâlnit acest tip de comportament peste tot unde am muncit și în toate echipele pe care le-am condus. De fapt lucrurile stau exact invers… Cu cât mai mult transmiți celorlalți din cunoștințele tale, cu atât mai mult noi situații pe care altfel nu le puteai anticipa, îți vor deschide noi întrebări, noi perspective, iar în consecință, nivelul individual de comptetențe crește. Este atât de simplu. Revenind la noi, la tehnologia de zincare termică, există o tendință, care aparține aceluiași registru comportamental, de a nu da detalii tehnice clienților. Este greșit. Pentru că este o mare diferență între a cunoaște un serviciu tehnic suficient pentru a-l putea realiza și comercializa și a cunoaște acel serviciu pentru a-l achiziționa. Asta presupune ca noi, cei care realizăm zincare termică să ne informăm, să ne educăm și îmbunătățim continu.
Așa văd eu abordarea corectă din punct de vedere tehnic: clienții au nevoie de informații și trebuie înțeleși, dacă ne dorim ca împreună cu ei să avem cele mai bune rezultate tehnice și economice.
C.B. Toate aceste adevăruri ale tale, aparent atât de simple, vin din experiență, sau din educație?
V.I. Din ambele. Poate că sunt implicite pentru unii dintre noi, dar sigur nevoia te învață. Am trăit ani buni din viață respectând prevederile stricte ale standardului ISO TS, mai actual IATF (acolo unde am fost parte din echipa de implementare la nivelul fabricii și a trebuit să lucrez cu auditori din Germania și din Franța), care se aplică în industria constructoare de autoturisme și seamănă foarte mult celei constructoare de avioane. Răspunsurile pe care le dai clientului trebuie să explice în primul rând tehnic lucrurile, apoi ca metode de lucru. Poate că un anumit fel în care gândesc a fost influențat de această experiență. Scrii cum faci și faci cum ai scris. Acolo am învățat că întâiul fapt la care suntem invitați să ne gândim când venim la muncă este cum să îmbunătățim acțiunile care realizează valoare adăugată și cum să le eliminăm sau cel puțin diminuăm pe cele care nu realizează valoare adăugată. Din această perspectivă privind lucrurile, felul în care administrăm trasabilitatea logistică a mărfurilor în fabrica din Făgăraș este un rezultat al înțelegerii acestor aparent mici măsuri de îmbunătățire a activității.
C.B. Pentru că am ajuns aici, la ideea de performanță. Care este relația între cifre și comunicare?
V.I. Pentru a avea cifre, este obligatoriu să existe obiective. Pentru a atinge obiectivele este nevoie de comunicare. Ascultă ce spune cel care lucrează efectiv și dă sarcini care țin cont de ce transmite el. Așa îl vei face responsabil și performant. Vom avea astfel informație de calitate, care are conținutul corespunzător, vine la timp și ajunge la cine trebuie. Obiectivele pot fi consecință.
C.B. Există o metodă magică prin care se poate face ca informația să fie completă, la timp și livrată la cine trebuie?
V.I. Nu știu dacă există una. Probabil mai multe, funcție de context. În ce mă privește am preferat întotdeauna ca atunci când cineva a greșit să lămurim care a fost greșeala, care sunt consecințele și să îi cer să muncească pentru a îndrepta lucrurile. M-am gândit mereu că o penalizare financiară se aplică de fapt familiei celui sau celei în cauză, deci nu este o soluție de dorit.
C.B. În încheiere, te rugăm să ne spui care sunt gândurile cuiva care, deși în pensie, a rămas atât de activ și atât de împăcat.
V.I. Răspunsul meu are la bază un fapt simplu: deși niciodată nu mi-am încărcat familia cu grijile mele din fabrică, întotdeauna am simțit o formă de respect pe care am primit-o de la ei și care avea legătură și cu viața mea profesională. Apoi, am o relație foarte bună cu dl. Bogdan Cucu. Trăiesc acel sentiment de oferi și primești, învățăm constant unul de la celălalt. Poate nu mai puțin important este că văd la unul dintre colegii noștri mai tineri, Costel Buga, acea râvnă spre a descoperi și înțelege, pe care o asimilez cu ceea ce eu simțeam la vârsta lui, iar această perspectivă îmi dă speranță pentru ce vor reuși generațiile viitoare. Pur și simplu, cred că sunt la locul potrivit, în momentul potroivit, cu oamenii potriviți. Și cel mai important… simt că alături de colectivul de aici întineresc!
N.R. Iată ce am putut să aflăm punând laolaltă câteva declarații ale colegului nostru Viorel Ilie:
Este așa, dar trebuie adăugat ceva: și astăzi caut modele. Și, să știe toată lumea că mereu au apărut oameni de la care am învățat.
Doi oameni care au încredere unul în celălalt, se privesc în ochi și hotărăsc împreună ce este cel mai bine. Așa funcționează.
Pentru că este o mare diferență între a cunoaște un serviciu tehnic suficient pentru a-l putea realiza și comercializa și a cunoaște acel serviciu pentru a-l achiziționa.
Așa văd eu abordarea corectă din punct de vedere tehnic: clienții au nevoie de informații și trebuie înțeleși, dacă ne dorim ca împreună cu ei să avem cele mai bune rezultate tehnice și economice.
Scrii cum faci și faci cum ai scris.
Pentru a avea cifre, este obligatoriu să existe obiective. Pentru a atinge obiectivele este nevoie de comunicare.
…simt că alături de colectivul de aici întineresc!
