Bună ziua tuturor,
Suntem bucuroși să inițiem cu acest prilej un mod practic, sincer și confortabil de cunoaștere și autocunoaștere. Noi, am fost acolo și am consemnat…
Colega noastră Camelia Balaș, care este responsabilul pentru resurse umane, a pregătit pentru noi un material care conține taifasul ei cu Lucian Verman, unul dintre cei mai vechi și experimentați colegi ai noștri.
C.B. Lucian, suntem la câteva zile după ce ai ieșit la pensie. Totuși, ne întâlnim la muncă în fiecare zi, ca și în săptămânile trecute.
L.V. Da, așa și este, faptul că sunt la pensie, gând cu care de abia acum mă obișnuiesc, nu înseamnă că mă opresc din muncă. Voi munci atât cât fizic se va putea și cât munca mea este utilă și aduce beneficii.
C.B. Am descoperit că ai devenit angajat al firmei Berg Banat în 1 decembrie 1992. Este destul de mult de atunci. Cum arăta viața lui Lucian Verman la acea vreme?
L.V. Eram deja căsătorit, aveam 26 de ani. Copiii noștri erau deja născuți. Lucram deja de aproape 10 ani la Uzinele Mecanice Timișoara ca sudor. Cam astea sunt aspectele care defineau acel moment.
C.B. Spune-ne te rugăm câteva vorbe despre soția ta.
L.V. Soția mea era și ea sudor la acea vreme. Erau timpuri în care multe femei îmbrățișau această meserie. Acum, din ce am auzit, mai sunt femei sudor doar în șantierele navale și în câteva firme care știu că femeile sudează foarte bine.
N.R. Camelia zâmbește…
C.B. A existat competiție profesională între voi?
N.R. Zâmbește și Lucian…
L.V. Poate că da, nu îmi amintesc, dar sunt sigur că eu eram mai bun sudor decât soția mea, Tinca.
N.R. Am avut în gând să o întrebăm pe doamna Tinca Verman dacă așa este, dar nu am îndrăznit…
C.B. Spune-ne Lucian câte ceva și despre copiii tăi.
L.V. Avem doi copii, cum spuneam. Mai întâi a venit pe lume Suzana, fata noastră, care atunci când eu m-am angajat avea 8 anișori, iar acum are 41 de ani și ne-a adus darul de a fi bunicii nepoțelului nostru Deian. Apoi a venit Narcis, băiatul nostru, care este cu trei ani mai tânăr decât sora lui. El trăiește în Germania, lângă Stuttgart. Pare că a ales țara în care și eu mi-am petrecut mai bine de 2 ani muncind.
C.B. Aveți copii cu nume frumoase. Cum le-ați ales?
L.V. Numele fetei a fost ales de mine. Îmi era dragă melodia Oh, Susanna.
A fost de ajuns… Numele băiatului a fost dat de soția mea. Ei îi plac florile, în particular narcisele. Așa am ales. Fata cu tata, mama cu băiatul.
N.R. Lucian zâmbește…
C.B. Ai început să muncești cu normă de 8 ore pe zi de la 17 ani. La venirea în firma Berg Banat aveai deja 10 ani de experiență ca sudor. Cum a fost întâlnirea cu conducătorul firmei de atunci, domnul Horia Vișoiu?
L.V. A semănat cu un interviu, dar despre ce știu să fac. Eram deja sudor calificat cu documente care certificau competențele mele. Îmi amintesc că a fost un moment interesant. Eram anul 1992, apăruseră deja primele firme, iar angajații și angajatorii începeau doar să se obișnuiască să muncească împreună. Au fost în acele vremuri zvonuri despre experiențe nefericite în ,,munca la patron”. Eu am avut noroc să întâlnesc oameni buni, care mi-au dat încredere și în a căror preajmă am putut să mă dezvolt. La interviu am spus că știu să sudez electric, MIG/MAG și tăiere oxigaz. Îmi amintesc că domnul Vișoiu folosea termenul german, tăiere cu brenner-ul.
C.B. Cum arăta piața muncii în anul 1992? Te rugăm să ne împărtășești din experiența ta pentru a afla despre tine, dar și pentru a avea o mărturie pentru cei tineri. Atunci a fost un moment în care atât patronatul, cât și noii angajați aveau exact aceeași vârstă: 2 ani. Atât trecuse de la revoluție.
L.V. Existau temeri mari… Am fost obișnuiți să muncim în producție, în intreprinderi de stat. Eu veneam cu o bună experiență în construcția de utilaj minier. A trebui să schimb total felul de a vedea lucrurile și felul de a relaționa. Dar să știți că, deși plecarea în lumea privată părea un pas spre necunoscut, cumva simțeam că intreprinderile de stat urmau să aibă mari dificultăți de organizare. Timpul mi-a arătat că a fost o alegere bună, iar încurajarea primită din partea familiei a fost un imbold. Totuși, un rol extrem de important l-au avut colegii de la UMT care au venit către Berg Banat: Ghiță Băican, Ioan Măgulean, Dumitru Hagiu, Ioan Oprea, care este și cel care m-a recomandat și m-a adus în echipă. Toți, cu excepția lui Ghiță, care va ieși în pensie anul viitor, au ieșit în pensie de aici… Asta spune ceva.
C.B. Ce a fost la fel, ce a fost diferit?
L.V. În 1992 în firma Berg Banat realizam confecții din oțel, aproape întotdeauna lucrări unice. Erau în principal echipamente destinate metalurgiei zincului. La UMT eram obișnuit să realizez lucrări repetitive, de serie. A fost o provocare să trebuiască să o luăm de la capăt de fiecare dată. Asta era în schimb și frumos. Apoi a apărut oportunitatea de a munci în Germania. Acolo am învățat ce înseamnă organizarea, normarea, respectarea timpilor pe care i-am asumat ca necesari. Foarte important pentru cine vede și înțelege ceea ce spun aici.
C.B. Când ai devenit convins că ai ales bine și că aceasta este calea ta?
L.V. După trei luni de muncă am știut că am ales bine. A fost suficient pentru a mă convinge.
C.B. Ce te-a convins atât de repede?
L.V. Faptul că aveam acces să discutăm cu patronul firmei, faptul că ori de câte ori discutam sentimentul pe care îl aveam era unul de egalitate, de interes comun. Ne ajuta să ne cunoaștem valoarea și să simțim că suntem apreciați pentru ceea ce știm să facem. De fapt, încredera primită și aprecierea arătată îi fac pe oameni să devină mai buni, mai responsabili. Și mai este un aspect. Oamenii care ne conduceau, erau în primul rând ei, foarte buni profesional.
C.B. Să spunem că pentru tine au contat întotdeauna competențele celor care conduc, capacitatea lor de organizare și încrederea pe care ai primit-o.
L.V. Da, acestea trei. Foarte mult.
C.B. Ai avut momente de cumpănă, de răscruce în viață. Dacă ne poți spune despre astfel de momente, te rugăm să o faci. Îți reamintim, că gândurile pe care le punem noi aici, sunt unele care pot să schimbe în bine viețile unor colegi mai tineri.
L.V. Despre un prim moment de răscruce am spus deja. A fost alegerea unui drum mai sigur și cu satisfcații profesionale importante. Apoi a fost un moment important. Cel în care am trecut printr-un preinfarct la vârsta de 32 de ani. S-a întâmplat fără nici un semn. Am avut noroc de atenția conducerii firmei. Domnul Horia Vișoiu și domnul Dan Vișou m-au dus la spital și au avut grijă să primesc îngrijire imediat. Îmi amintesc agitația medicilor, vocea doamnei doctor spunând ,,îl pierdem” și mâinile care m-au ridicat de pe pat. Apoi o stare de profundă liniște. Am aflat mai târziu că am avut două ore de inconștiență, ore în care am fost între viață și moarte. Am fost norocos, spun din nou, pentru că după doar trei zile am fost apt de muncă, iar de atunci, nu am mai avut probleme de sănătate.
C.B. Îți propun să ne întoarcem la experiențele din Germania. Te rugăm să ne povestești.
L.V. Am fost acolo prima dată în anul 1994. Câștigam mai bine în lunile în care munceam acolo. În România lucrurile erau încă foarte tulburi. Deși nu erau în acele vremuri atât de mulți români în afara țării, diferențele de nivel de trai erau mult, mult mai importante. Am mai spus, munca organizată și respectarea termenelor de livrare au fost primele aspecte care m-au impresionat. Echipa din Germania era constituită din oameni mai în vârstă. Poate și acesta este motivul pentru care am simțit că învăț mereu alături de colegii de acolo. Și mai este și faptul că am simțit din partea conducerii de acolo același respect pentru meseria mea pe care îl aveam acasă. A contat fantastic de mult. Cumulat am muncit mai bine de doi ani în Germania, întotdeauna în Köln.
C.B. Ce ne poți spune despre secțiile de zincare termică, domeniul care avea să devină principala ta preocupare?
L.V. Mentorul meu a fost domnul Pakula în primul rând. Cu dânsul mi-am pus bazele competențelor în sudarea rectilinie și în sudarea țevilor din polietilenă și polipropilenă. Am devenit astfel capabil să înțeleg fluxurile de producție și foarte important, să înțeleg funcționarea facilităților de producție dintr-o secție de zincare. Realizarea, întreținerea și îmbunătățirea instalațiilor de pompare, stocare, neutralizare de ape uzate, regenerare de flux, a instalațiilor destinate menținerii parametrilor tehnologici, pentru toate fazele de pregătire chimică (degresare bazică sau acidă, spălare, decapare, fluxare, uscare și preîncălzire, răcire după imersare în baie de zinc topit), toate acestea au devenit responsabilități asumate pentru mine.
C.B. Dar celelalte experiențe profesionale?
L.V. Cel mai dificil mi-a fost în perioada construcției secției de zincare termică din Timișoara. Pentru că înainte de această investiție nu știam mai nimic despre acest domeniu. Am trăit momente de îndoială. Este bine cum am termosudat? Va ține? Oare cum se va comporta instalația la vârfuri de presiune? Dar până în momentul punerii în funcțiune, înțelesesem deja totul. Am muncit și la construcția altor fabrici în Făgăraș, Câmpia Turzii, Alger (Algeria, patru luni), Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite, aproape 9 luni). Am realizat și am participat la realizarea a peste 70 de bazine de pregătire chimică, mai bine de 10 instalații de neutralizare și regenerare de flux și multe, foarte multe alte facilități de producție (filtre, conveioare, construcții, etc.). Cea mai mare baie de zincare pentru care am confecționat bazinele are 15 m lungime și 3,5 m adâncime. A trebuit să sudăm la -28°C în Făgăraș și la +54°C în Abu Dhabi. Au fost provocări majore, pentru că materialele, aparatura și rezultatele așteptate erau aceleași. Au contat mult preîncălzirea materialelor, respectiv organizarea muncii astfel încât în perioadele cu intemperii să optimizăm timpii pentru perioadele de construcție efectivă. Experiența a făcut diferența și de fiecare dată am avut satisfacția muncii bine făcute.
C.B. Ai spus Lucian că ai avut mentori, că ai învățat de la cei mai vârstnici. Cum ai transformat acest dar primit de tine în dar oferit de tine mai departe?
L.V. Sunt unele întrebări aici la care nici nu mă gândeam că vom ajunge. Dar iată, acum știu că în fiecare secție de zincare termică în care am lucrat la construcție, există cel puțin un coleg care a preluat de la mine tot ce știu. Este adevărat, se mai întâmplă să îmi sune telefonul pentru a mi se solicita opinia, dar acest lucru îmi aduce satisfacție. Întotdeauna am spus tot ce am știut. Pentru că o dată spuse lucrurile, a apărut loc pentru a afla altele noi. Așa se învață. Ca și răspuns complet la această întrebare, trebuie să spun că este o dorință a mea să întâlnesc și să formez profesional și oameni mai tineri, poate așa cum eram eu, la 26 de ani, atunci când am venit în Berg Banat, sau chiar mai tineri.
C.B. Care crezi că sunt lucrurile importante în viață?
L.V. Sănătatea, norocul, oamenii pe care îi întâlnești și alegerea unei meserii de care să îți fie drag.
N.R. Lucian are acum 60 de ani și peste 40 de ani de muncă și experiență.
Este bunic, părinte și soț. Locuiește la casă și este pasionat de grădina familiei lui… Acum, după 41 de ani de muncă, soției îi plac în continuare florile, dar Lucian este responsabil cu îngrijirea lor.
Lucian își dorește să fie de folos familiei, colegilor și timpului. Și poate să își țină strănepoții în brațe.
Noi așa îi dorim!
